bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Încheiere program
Încheierea proiectului ”Dezvoltarea unui parteneriat strategic privind formarea profesională continuă în sistemul de ordine şi siguranţă publică / Forming, Partnering, Enforcing and Performing.”

Ministerul Afacerilor Interne, în parteneriat cu Biroul Federal de Investigații Criminale din Austria, Serviciul de Investigaţii Criminale al Landului Mecklenburg-Vorpommern din Germania, Institutul de Științe ale Educației din România şi European Consulting Group din Germania, a implementat, în perioada decembrie 2014 – februarie 2017, proiectul Dezvoltarea unui parteneriat strategic privind formarea profesională continuă în sistemul de ordine şi siguranţă publică / Forming, Partnering, Enforcing and Performing.

Rezultatele proiectului au fost prezentate în cadrul unui eveniment ce a avut loc în data de 16 februarie a.c., la București, la care au participat reprezentanţi ai conducerii Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanţi ai instituţiilor partenere ale M.A.I. din ţară şi din străinătate, specialişti în domeniul formării personalului din cadrul inspectoratelor generale, precum şi profesori şi formatori din cadrul instituţiilor de formare continuă din cadrul M.A.I.

În același cadru, membrii echipelor de proiect constituite la nivelul instituţiilor partenere au prezentat principalele realizări ale proiectului, respectiv: colecția de bune practici în domeniul învăţării prin metode non-formale, curriculum şi cadrul de competenţe al facilitatorului de învăţare (tutor, mentor etc.), platforma online dedicată sistemului de pregătire prin metode non-formale, precum şi documentul strategic elaborat de către experţii implicaţi.

Proiectul a fost implementat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin Programul ERASMUS+ și a avut un buget total de 126.776 de euro.
Postat la ora 11:49, joi, 02 martie 2017
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Mai 2017
LuMaMiJoViSaDu
1 2 3 4 5 6  7
8 9 10 11 12 13 14
15 16  17 18  19 20  21
22 23 24 25 26  27  28
 29  30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right