bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Carmen Dan: La nivel guvernamental nu există nicio intenție de modificare a legii pensiilor militare
Carmen Dan: La nivel guvernamental nu există nicio intenție de modificare a legii pensiilor militare

Prezent la evenimentul care a marcat Ziua Jandarmeriei Române, ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, a precizat că la nivel guvernamental nu există nicio intenție de modificare a legii pensiilor militare și că își dorește ca profesioniștii să rămână în sistem pentru a împărtăși din experiența lor și celor mai tineri.

Ministrul afacerilor interne a precizat că românii au încredere în Jandarmeria Română datorită profesionalismului și integrității de care jandarmii dau dovadă în fiecare misiune.

”Vorbim despre o evoluție evidentă a acestei instituții, atât în raport cu partenerii externi, care se bazează pe experiența și profesionalismul militarilor noștri în zone dificile de pe glob, dar mai ales în plan intern unde jandarmii au arătat că prin dialog, tact și echidistanță pot fi evitate multe dintre situațiile conflictuale. Acum când vorbim despre jandarmi, putem spune că pot fi linia de siguranță a cetățenilor în exercițiul democratic al libertății de expresie și de exprimare”, a subliniat ministrul afacerilor interne.

Totodată, ministrul afacerilor interne a comentat și inițiativa unui grup de parlamentari de a modifica Legea de organizare și funcționare a Jandarmeriei, exprimându-și speranța că în urma consultărilor și a analizei va rezulta un act normativ care să fie adaptat nevoilor actuale de securitate și care să contribuie la creșterea nivelului de siguranță al cetățenilor.

La evenimentul organizat astăzi la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române au participat domnul Sorin Grindeanu, Prim-ministrul Guvernului României, gen. dr. Ion Oprișor, consilierul pe probleme de securitate al Președintelui României, senatorul Viorel Salan, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat, deputatul Alexandru-Ioan Andrei, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaților, gen. (r) Marin Dragnea, președinte al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, reprezentanți ai instituțiilor partenere, precum și conducerea centrală și teritorială a Jandarmeriei Române.
Postat la ora 15:22, luni, 03 aprilie 2017
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Mai 2017
LuMaMiJoViSaDu
1 2 3 4 5 6  7
8 9 10 11 12 13 14
15 16  17 18  19 20  21
22  23  24  25  26  27  28
 29  30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right