bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Polițist nevăzut– specialist în operațiuni speciale
Viaţa poliţistului de la operaţiuni speciale este un continuu test de abilitate în disimulare. Nicio zi nu seamănă cu alta, deşi toate au acelaşi numitor: filaje şi urmăriri ca-n filme.

La jumătatea anului trecut, specialiștii Direcției Operațiuni Speciale au strâns dovezile care au dus la prinderea a doi bărbați cercetați că au furat, prin diverse metode, din autoturisme.

Existau mai multe plângeri, în care persoanele vătămate reclamau că le-au fost sustrase bunuri din autoturisme şi că pneurile maşinilor erau înţepate, în București. Astfel, având în vedere similitudinile cauzelor, polițiștii din București au început investigațiile în trei dosare penale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

S-au strâns probe, s-au făcut investigații ”nevăzute” și astfel, misiunea Direcţiei Operaţiuni Speciale a dus la prinderea în flagrant a doi bărbaţi, care, după ce au înţepat cauciucul unui autoturism parcat pe o stradă, au sustras din habitaclu un telefon mobil.
Imaginile vorbesc de la sine.

Au crezut că se îmbogățesc, furând din mașinile oamenilor, dar ”păcăleala” lor s-a terminat în ziua în care au fost urmăriți pe străzile Bucureștiului, prinși și încătușați de polițiști.

În zilele următoare vă vom prezenta alte misiuni de anihilare a unor grupări infracţionale, hoţi sau traficanți de droguri ori de țigări, urmăriți după curse pe străzi….despre acești oameni, polițiști, care nu se văd niciodată, dar ceea ce fac este esenţial în rezolvarea cazurilor.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice
Postat la ora 14:32, duminică, 14 ianuarie 2018
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Februarie 2018
LuMaMiJoViSaDu
   1 2  3 4
 5  6 7 8  9 10  11
12 13 14 15 16 17  18
19  20  21  22  23  24  25
 26  27  28
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right