bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Poliţia Română - acțiuni în vederea depistării sau clarificării a 213 cazuri de persoane dispărute
Direcţia de Investigaţii Criminale organizează şi coordonează activitatea de localizare şi prindere a urmăriţilor la nivel naţional şi internaţional, precum și cea de identificare a cadavrelor şi persoanelor cu identitate necunoscută, respectiv de clarificare a situaţiei persoanelor dispărute.

Săptămâna aceasta, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost depistate sau a fost clarificată situația în 213 cazuri de persoane dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.

În perioada 16 - 22 martie a.c., poliţiştii din întreaga ţară, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române, au depistat 148 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 85 de minori.

De asemenea, au fost depistate 65 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 57 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 5 aveau mandate de arestare preventivă, o persoană era urmărită în baza unui mandat european de arestare, iar o persoană avea o sentinţă de internare într-o unitate medicală de specialitate.

Exemple:

⁕ Un bărbat, de 36 de ani, din Craiova, județul Dolj, care se sustrăgea executării unei pedepse de 16 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, a fost depistat de polițiști, la data de 16 martie a.c., pe raza localității Ișalnița și a fost încarcerat în Penitenciarul Craiova.

⁕ La data de 20 martie a.c., polițiștii din Ilfov au depistat un bărbat de 30 de ani, din comuna Găneasa, județul Ilfov, care se sustrăgea executării unei pedepse de 5 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova.

⁕ Polițiștii din Vaslui au depistat, la data de 22 martie a.c., în localitatea Negrești, un bărbat, de 28 de ani, din comuna Cozmești, care se sustrăgea executării unei pedepse de 3 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Vaslui.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice
Postat la ora 09:52, sâmbătă, 24 martie 2018
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Mai 2018
LuMaMiJoViSaDu
  1  2  3 4  5  6
7  8  9  10  11  12  13
 14 15 16 17  18  19  20
 21  22  23  24  25  26  27
 28  29  30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right