bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Un poliţist a sesizat pentru a patra oară fapte de corupție
Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Mureș au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș a emis rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a doi inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită.

În fapt, la data de 06.06.2017, un agent de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Mureș a formulat un denunț la sediul D.G.A. – S.J.A. Mureș, din care reieșea faptul că, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, un conducător auto i-a oferit sume de bani pentru a-i restitui certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare reținute în aceeași zi, ca urmare a încălcării legislației rutiere.

Denunțul a fost înaintat de îndată unității de Parchet competente, fiind organizată acțiunea de prindere în flagrant, prilej cu care cei doi inculpați au fost surprinși în timp ce ofereau suma de 100 de euro agentului de poliţie, în scopul menționat.

Precizăm faptul că, în cursul anului 2017, polițistul a sesizat de 4 ori intenția unor cetățeni de a-i oferi mită pentru a trece cu vederea contravenții constatate în trafic.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Mureș.

D.G.A. - Biroul de Informare și Relații Publice
Postat la ora 10:54, marţi, 17 aprilie 2018
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Mai 2018
LuMaMiJoViSaDu
  1  2  3 4  5  6
7  8  9  10  11  12  13
 14 15 16 17  18  19  20
 21  22  23  24  25  26  27
 28  29  30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right