bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Conferința Ministerială a Forumului Salzburg, la final
Miniștrii Afacerilor Interne din statele membre ale Forumului Salzburg au adoptat, la finalul Conferinței Ministeriale desfășurată la București în perioada 14-15 iunie a.c., Declarația Comună privind prioritățile în domeniul securității

În cuprinsul declarației, miniștrii au recunoscut oportunitatea dezvoltării conceptului de community policing, concept propus de România, care are principal scop adaptarea răspunsului agențiilor de aplicare a legii la particularitățile comunităților din statele membre.

Concret, conceptul de community policing presupune "construirea de punți" între comunități și autoritățile de aplicare a legii.

Potrivit celor mai recente statistici ale EUROSTAT , la începutul anului 2016, peste 16 milioane de cetățeni ai statelor membre UE locuiau pe teritoriul altui stat membru decât cel de reședință. Este, astfel oportun ca ofițeri de poliție de aceeași naționalitate cu membrii comunității să desfășoare misiuni, în scop preventiv, pe teritoriul altor state membre, sub coordonarea și în colaborare cu polițiile naționale.

Tot la propunerea Ministerului Afacerilor Interne din România, miniștrii au concluzionat că este momentul potrivit să se actualizeze conceptul de analiză a informațiilor în cadrul autorităților de aplicare a legii din statele membre cu noi standarde unificate, adaptate la contextul internațional și european actual.

De asemenea, în cadrul Conferinței Ministeriale a Forumului Salzburg, au fost purtate discuții cu privire la intențiile anunțate ale Comisiei Europene de a spori capacitatea operațională a Agenției Europene de Frontieră și de Pază de Coastă, precum și asupra unor soluții alternative pentru îmbunătățirea protecției frontierelor externe ale UE.

Miniștrii au ajuns la concluzia că pachetul completează un gol legislativ la nivelul UE, că actualul calendar este foarte ambițios, dar există încă nevoia de clarificări pentru a ajunge la un acord politic și, în același timp, pentru a evita riscul de amânare a punerii sale în aplicare.

Membrii Forumului Salzburg au evaluat rezultatele programului de lucru pe 18 luni al actualului Trio al Președințiilor Ungariei, Poloniei și României. Miniștrii au apreciat realizările și și-au exprimat determinarea de a continua consolidarea cooperării în ceea ce privește activitățile în desfășurare. De asemenea, au fost inițiate discuții cu privire la noul program de lucru pe 18 luni al viitorului Trio al Președințiilor Slovaciei, Sloveniei și Austriei.

În ultima zi a Conferinței Ministeriale, ministrul afacerilor interne Carmen Dan a avut două întâlniri bilaterale: cu Directorul Europol, doamna Catherine DE BOLLE și cu ministrul austriac de interne, domnul Herbert Kickl.

Directorul Europol a apreciat faptul că România este un important contribuitor cu date și informații relevante pentru agenția europeană, fiind transmise atât informații care sunt valorificate la nivelul proiectelor de analiză constituite la nivelul EUROPOL, dar și cu ocazia întocmirii produselor analitice al acestei agenții europene de aplicare a legii.

Ministrul afacerilor interne a reiterat disponibilitatea autorităților de aplicare a legii din România de a continua și intensifica cooperarea cu Europol.

* * *

România a găzduit la Palatul Parlamentului din București, în perioada 14-15 iunie a.c., Conferința ministerială a Forumului Salzburg, în calitate de Președinte în Exercițiu al acestui Forum.

La lucrările Conferinței au participat miniștrii de interne din șase state europene, reprezentanți ai conducerii ministerelor de interne și ai misiunilor diplomatice din alte nouă țări, directorii agențiilor de aplicare a legii din Uniunea Europeană și reprezentanți ai Comisiei Europene.

Forumul Salzburg a fost fondat în anul 2000 la inițiativa Austriei și funcționează ca un parteneriat pentru securitate și cooperare în Europa Centrală, reunind ministerele de interne din cele 9 state membre: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Din anul 2007, la activități sunt invitate și statele din Grupul Prietenilor (Albania, Bosnia și Herțegovina, Republica Macedonia, Muntenegru și Serbia) și Republica Moldova.
Postat la ora 17:40, vineri, 15 iunie 2018
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Iulie 2018
LuMaMiJoViSaDu
      1
 2 3  4 5 6 7 8
9 10 11 12  13 14  15
 16  17  18  19  20  21  22
 23  24  25  26  27  28  29
 30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right