bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Învestirea în funcție a noului inspector general al IGPR
Astăzi a avut loc învestirea în funcție a noului inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, domnul chestor general Ioan Buda. Ședința s-a desfășurat la sediul IGPR, fiind condusă de ministrul afacerilor interne, Carmen Dan.

De asemenea, începând de astăzi la conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a fost împuternicit comisarul șef Adrian Popescu, care a ocupat până în prezent funcția de adjunct al inspectorului general al Poliției de Frontieră.

Referitor la situația domnului chestor principal de poliție Cătălin Ioniță, menționăm că din momentul încetării împuternicirii sale la conducerea Inspectoratului General al Poliției Române, acesta a revenit pe funcția câștigată prin concurs, potrivit legii.

Conform prevederilor legale, un polițist poate fi eliberat dintr-o funcție ocupată prin concurs în cazul în care pe numele său a fost pusă în mișcare acțiunea penală și dobândește calitatea de inculpat. Facem precizarea că în acest moment, Ministerul Afacerilor Interne nu a primit nicio informare oficială de la vreo instituție a statului cu privire la punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acestuia.

Astfel, în acest moment, Ministerul Afacerilor Interne nu este în situația legală care să permită schimbarea domnului chestor principal Cătălin Ioniță din postul de director general al Direcției Generale Anticorupție. Acest lucru se poate face numai la solicitarea acestuia.

De asemenea, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Postat la ora 18:36, joi, 28 iunie 2018
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Noiembrie 2018
LuMaMiJoViSaDu
    1 2  3  4
 5  6  7  8  9 10  11
 12 13 14  15  16  17  18
 19  20  21  22  23  24  25
 26  27  28  29  30
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right