bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
PRES RO 2019 - Ministrul Carmen Dan conduce prima reuniune formală a Consiliului JAI
Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, conduce, astăzi, la Bruxelles prima reuniune formală a Consiliului JAI din mandatul Președinției Române

În cadrul sesiunii afaceri interne a reuniunii sunt discutate teme ce țin de migrație, combaterea terorismului și buna organizare a alegerilor pentru Parlamentul European.

Președinția Română a Consiliului a închis dosarul privind modificarea Mecanismului de Protecție Civilă
La începutul reuniunii, Consiliul a aprobat modificarea Mecanismului de Protecție Civilă, fiind înființat astfel un instrument care să permită Uniunii Europene să reacționeze rapid și eficient atunci când apar situații majore de criză, care depășesc capacitățile Statelor Membre.
RescEU va include, în special, mijloace aeriene de combatere a incendiilor forestiere, precum și resurse necesare pentru a răspunde la urgențe medicale și la incidente chimice, biologice, radiologice și nucleare. Decizia va consolida de asemenea actualul ansamblu de capacități naționale angajate în mod voluntar.

"Din 2001, mecanismul de protecție civilă al UE a fost activat de peste 300 de ori, acordând sprijin suplimentar țărilor care se confruntă cu toate tipurile de situații de urgență și contribuind la protejarea cetățenilor afectați de acestea. Cu aceste norme actualizate, vom fi mai bine pregătiți să oferim asistență mai rapid, asigurându-ne că ajutorul ajunge la timp, chiar și atunci când suntem nevoiți să facem față mai multor dezastre simultan." - Carmen Daniela Dan, ministrul afacerilor interne din România.

Decizia de astăzi va fi semnată în mod formal de Consiliu și de Parlamentul European săptămâna viitoare. Textul semnat va fi apoi publicat în Jurnalul Oficial al UE și va intra în vigoare în ziua următoare.

Mai multe detalii - https://tvnewsroom.consilium.europa.eu/events/20190307-justice-and-home-affairs-council-march-2019
Postat la ora 13:25, joi, 07 martie 2019
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Octombrie 2019
LuMaMiJoViSaDu
  1  2  3  4  5  6
 7  8  9  10  11  12  13
 14  15  16  17  18  19  20
 21  22  23  24  25  26  27
 28  29  30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right