bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Vizită de lucru a ministrului afacerilor interne la structurile teritoriale ale MAI din județul Bihor
Ministrul afacerilor interne, Carmen DAN, s-a aflat azi în județul Bihor, unde a vizitat mai multe structuri teritoriale ale MAI. La finalul vizitei ministrul de interne a condus o ședință operativă la sediul IPJ Bihor

În cadrul ședinței a fost analizată situația operativă de la nivelul județului, dar și gradul de încadrare cu personal și înzestrare logistică a unităților din județul Bihor.

În acest context, ministrul afacerilor interne a prezentat faptul că, la nivelul MAI, sunt demarate proceduri de achiziție de autospeciale pentru toate structurile ministerului: prima, în valoare de 80 de milioane de lei, bani obținuți din fonduri proprii și a doua, în valoare de peste 54 de milioane de lei, sumă venită de la bugetul de stat.

Astfel, în anul 2019 vor fi achiziționate peste 1.400 de autospeciale de intervenție pentru toate structurile MAI, urmând să fie repartizate în țară, conform nevoilor fiecărei arme.
Ministrul afacerilor interne a anunțat că, luna viitoare, MAI va finaliza proiectul de lege privind brățările electronice, dar și proiectul privind sancționarea live-ului la volan, ambele inițiative urmând să ofere pârghii legislative necesare eficientizării muncii operative a Poliției.

Alte teme față de care s-au cerut acțiuni concrete și mult mai bine structurate au fost cele referitoare la prevenirea și combaterea traficului și a consumului de droguri și substanțe psihotrope.

În ceea ce privește campania electorală, ministrul a susținut că asistăm la o campanie agresivă, deloc specifică unui proces electoral europarlamentar, în care au loc manifestații și contra-manifestații, lucru interzis de legea adunărilor publice, tocmai pentru a evita orice risc de violență. În context, ministrul de interne a solicitat structurilor de ordine publică să acționeze cu rigoare, transparență și exigență maximă în aplicarea legii, susținând că MAI este foarte hotărât să sancționeze orice încălcare a legii.

Anterior ședinței de lucru, ministrul Carmen Dan a vizitat Școala de Pregătire a agenților de Poliție de Frontieră “Avram Iancu” din Oradea, ocazie cu care a solicitat conducerii școlii și Poliției de Frontieră să dea curs cererii Ministerului Afacerilor Interne din Republica Macedonia de Nord de a pregăti ofițerii de poliție de frontieră din această țară la școala din Oradea.
Postat la ora 16:17, marţi, 14 mai 2019
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
August 2019
LuMaMiJoViSaDu
    1 2  3  4
5 6 7 8  9  10  11
12  13 14  15 16  17  18
19 20  21  22  23  24  25
 26  27  28  29  30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right