bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Ziua Porților Deschise pentru Copii la MAI, ediția a XI-a
Peste 2.500 de copii, însoțiți de părinți, bunici și cadre didactice s-au bucurat de surprizele pregătite la Ziua Porților Deschise pentru Copii la MAI

Ministerul Afacerilor Interne a organizat cea de-a XI-a ediție a Zilei Porților Deschise pentru Copii, în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului.

Toate structurile ministerului s-au mobilizat și i-au așteptat pe cei mici cu surprize și diferite momente interactive pentru a-i familiariza cu activitatea lor de zi cu zi.

MAI a organizat în curtea instituției o expoziție de mașini de epocă, motociclete, elicoptere și alte mijloace de intervenție ale Poliției, Jandarmeriei, Poliției de Frontieră, Pompierilor, Inspectoratului General de Aviație, Inspectoratului General pentru Imigrări.

De asemenea, micii sportivi de performanță din cadrul Clubului Sportiv Dinamo i-au încântat pe vizitatori cu câteva numere de gimnastică și o demonstrație de scrimă.

Dintre surprizele pregătite amintim coborârile în rapel cu Drapelul României ale luptătorilor din cadrul forțelor speciale SIAS, ale jandarmilor montani și pompierilor salvatori, exercițiile demonstrative ale câinilor de serviciu și, în premieră națională, cel mai mare selfie făcut de câinele polițist ȘUIER.

În cadrul evenimentului, cei prezenți au vizitat zone simbolice, istorice și funcționale din sediul central al Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv expoziții de uniforme istorice și documente de arhivă ale MAI.

De asemenea, personalul din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență au acordat lecții de prim ajutor și de autoapărare. Fanfara Jandarmeriei Române a încântat asistența cu muzica reprezentativă și melodii din repertoriul internațional.

Ziua s-a încheiat cu miniconcertul artistei Iuliana BEREGOI, cunoscută și apreciată de copii.

La mulți ani copiilor de toate vârstele!
Postat la ora 13:47, joi, 30 mai 2019
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Octombrie 2019
LuMaMiJoViSaDu
  1  2  3  4  5  6
 7  8  9  10  11  12  13
 14  15  16  17  18  19  20
 21  22  23  24  25  26  27
 28  29  30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right