bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Declarație de presă - comisar-șef de poliție Monica Dajbog
Miercuri, 03 iulie, ora 09.30, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc o declarație de presă susținută de purtătorul de cuvânt, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, având ca temă raportul Corpului de Control al ministrului referitor la modul în care a fost organizat procesul de verificare a tezelor de doctorat din perioada 2011-2018, la nivelul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”.

Redăm, mai jos, declarația:

”V-am invitat astăzi aici pentru a vă prezenta concluziile verificărilor care au fost efectuate de către Corpul de Control al ministrului cu privire la modul în care la nivelul Academiei de Poliție a fost organizat și s-a desfășurat procesul de verificare a tezelor de doctorat din perioada 2011 – 2018.

Vă reamintesc că în luna aprilie ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a dispus Corpului de Control să demareze această verificare după ce s-a constatat o întârziere în finalizarea activității Academiei de Poliție referitoare la tezele de doctorat.

La nivelul Academiei ar fi trebuit realizate următoarele activități principale:
• Verificarea originalității tezelor prin programul anti-plagiat și analiza Raportului remis de program.
• Verificarea respectării standardelor de calitate și a eticii științifice, profesionale și universitare în redactarea unei teze de doctorat, în raport de criteriile și standardele stabilite în regulamentele școlilor doctorale,
respectiv
• Sesizarea sau autosesizarea Comisiei de Etică și Deontologie Universitară a Academiei ori, după caz, sesizarea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

Încă de la început, vreau să fac două precizări extrem de importante:
Activitatea Corpului de control nu a afectat în nici un fel principiul autonomiei universitare și a vizat doar aspectele organizatorice și administrative fără a se pronunța asupra existenței sau nu a plagiatelor, acest aspect neputând fi analizat de un organ administrativ de control.

Prima constatare a Corpului de Control a fost că la nivelul Academiei de Poliției s-au luat doar unele decizii pur formale privind verificarea existenței plagiatului în cazul tezelor de doctorat din perioada 2011-2018, respectiv a tezelor de doctorat ale personalului cu funcții de conducere. Activitatea de verificare a tezelor de doctorat nu s-a făcut în mod constant, ci numai atunci când se solicitau informări asupra stadiului de către conducerea MAI.

La nivelul Academiei de Poliție au fost desfășurate unele activități punctuale pentru verificarea tezelor de doctorat, prin programul de detectare a similitudinilor, însă nu au fost desfășurate și alte activități procedurale obligatorii. În fapt, în urma emiterii unor rapoarte de similitudini de către programul anti-plagiat ar fi fost necesară o minimă verificare a acestora în urma căreia să fie extrase exemple concrete privind nerespectarea standardelor de calitate sau de etică ori cu privire la existența plagiatului, iar pe baza acestei verificări ar fi trebuit sesizată Comisia de Etică și Deontologie Universitară a Academiei.

Prin modul în care s-a acționat pare însă că s-a urmărit să nu se poată realiza o diagnosticare corectă a fenomenului de plagiat.

Deși Academia de Poliție a prezentat conducerii ministerului și în spațiul public o serie de informații, în sensul că au fost verificate 149 de teze de doctorat din care 55 ar fi fost peste pragul acceptat al coeficienților de similitudine, în fapt, în cadrul procesului început în anul 2018 au fost verificate doar 82 de teze de doctorat din care 61 au fost peste pragul de alertă.

În concret:
- Din numărul total de 333 de teze de doctorat, 71 au fost verificate în perioada 2017-2018, conform procedurilor legale înainte de susținerea publică a tezelor, iar din celelalte 262 de teze din perioada 2011-2016 au fost verificate doar 82.
- Pentru 61 din cele 82 de teze verificate, au fost constatate depășiri ale coeficienților de similitudine admiși, respectiv coeficientul care se referă la procentul din text cu toate frazele similare descoperite de programul anti-plagiat în alte documente și coeficientul care determină procentul din text cu fragmente similare care depășesc 25 de cuvinte.
- Deși au fost emise 61 de rapoarte, la Comisia de Etică și Deontologie Universitară a Academiei de Poliție au fost trimise doar 58.
- De remarcat este și faptul că în cazul celor 82 de teze verificate: 10 erau de fapt sub formă de rezumat, 14 au fost verificate doar parțial din cauza limitei maxime setate pentru mărimea unui document care poate fi verificat prin programul anti-plagiat, iar în cazul a 7 teze au fost generate rapoarte de similitudini și în anul 2016.
- Au fost identificate inclusiv situații când anumite teze de doctorat au fost verificate în perioade de timp distincte, cu rezultate diferite.

Comisia de Etică și Deontologie Universitară prin regulamentele adoptate de Senatul Academiei și-a fixat perioade de timp foarte mari pentru finalizarea verificării unei sesizări, respectiv 18 luni. Ulterior, pe perioada verificărilor Corpului de control al ministrului, Comisia a modificat perioada, reducând-o la 45 de zile.

Aceeași Comisie a introdus obligativitatea prezenței unui student în cadrul subcomisiilor de analiză a sesizărilor, aspect care nu este cerut de lege și care îngreunează procesul de verificare a tezelor de doctorat, în condițiile în care studenții au perioade de vacanță, de studiu, de practică și nu pot participa în mod permanent la lucrările subcomisiei. Evident, în absența studentului, subcomisia nu se putea întruni.

Până la momentul finalizării verificărilor Corpului de control al ministrului, Comisia de Etică a emis 6 puncte de vedere și a înaintat la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare o sesizare pentru 5 teze de doctorat, având la bază documentele transmise de Departamentul de Studii Doctorale la 28.01.2019.

O altă constatare a echipei Corpului de Control este că 4 ofițeri din conducerea Academiei de Poliție nu și-au depus propriile teze de doctorat la Comisia de Etică în scopul verificării prin softul anti-plagiat, așa cum se decisese prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Academiei din 21.03.2019.

Concluzia evaluării efectuate de Corpul de Control al ministrului este că la nivelul Academiei de Poliție nu există o politică coerentă de identificare și sancționare a plagiatului: nu există o procedură de verificare a tezelor prin programul de semnalare a similitudinilor, nu există o bază de date cu propriile teze de doctorat, nu sunt stabilite criterii, proceduri și standarde obligatorii pentru prevenirea fraudei în cercetarea științifică, inclusiv a plagiatului.

În urma finalizării acestei verificări, comisia de evaluare a făcut o serie de propuneri privind verificarea și prevenirea situațiilor de nerespectare a standardelor de calitate și a eticii științifice, profesionale și universitare. Una dintre propuneri vizează reanalizarea tuturor deciziilor luate la nivelul Academiei de Poliție cu incidență în verificarea respectării standardelor de etică profesională și elaborarea unui plan cu măsuri concrete de verificare a situațiilor de plagiat.

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan a dispus informarea Ministerului Educației Naționale care are organele abilitate pentru verificarea respectării prevederilor legale în materie de standarde de calitate și etică profesională, precum și sesizarea Consiliului de Etică și Management Universitar care are în competență cercetarea litigiilor de etică universitară și poate dispune cercetarea disciplinară a membrilor Comisiei de Etică și Deontologie Universitară. Așa cum știți în conformitate cu principiul autonomiei universitare, MAI nu poate dispune o cercetare disciplinară în acest caz.

Înainte de a încheia mai precizez că începând de astăzi prin ordin al ministrului afacerilor interne doamna comisar șef Veronica Stoica a fost împuternicită să exercite atribuțiile funcției de rector al Academiei de Poliție. Din ianuarie 2018, doamna Veronica Stoica a ocupat funcția de împuternicit Prorector, iar din 24 mai 2019 a asigurat comanda Academiei de Poliție.

Domnia sa are o experiență de cadru universitar în Academia de Poliție de peste 25 de ani, specializarea drept.

Unul dintre criteriile care au stat la baza împuternicirii în funcția de rector a fost inexistența unor suspiciuni în legătură cu titlul de doctor. Menționez că dnei comisar șef i-a fost acordat titlul de doctor în urmă cu 20 de ani de către Universitatea București – Facultatea de Drept.

Doamna rector se bucură de o foarte bună reputație în mediul academic, având o bogată activitate în domeniul dreptului și al cercetării științifice.”

Postat la ora 09:58, miercuri, 03 iulie 2019
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
August 2019
LuMaMiJoViSaDu
    1 2  3  4
5 6 7 8  9  10  11
12  13 14  15 16  17  18
19 20  21  22  23  24  25
 26  27  28  29  30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right