bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
03.04.2017

În cadrul Proiectului OLAF “Îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere pentru prevenirea şi combaterea fraudei, corupţiei şi a infracţiunilor conexe în sud-estul Europei”
Întâlnire bilaterală între ofițerii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție și ai Direcției de Securitate Internă din Bulgaria
Postat luni, 03 aprilie 2017, la ora 17:57

De Ziua Jandarmeriei Române au fost acordate distincții și decorații mai multor jandarmi pentru merite deosebite.
Șeful Jandarmeriei Capitalei și alți doi ofițeri jandarmi au fost astăzi avansați în gradul următor, fiind felicitați public de către ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan.
Postat luni, 03 aprilie 2017, la ora 16:10

Prezent la evenimentul care a marcat Ziua Jandarmeriei Române, ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, a precizat că la nivel guvernamental nu există nicio intenție de modificare a legii pensiilor militare și că își dorește ca profesioniștii să rămână în sistem pentru a împărtăși din experiența lor și celor mai tineri.
Postat luni, 03 aprilie 2017, la ora 15:22

Începând de astăzi, peste 3.500 de pompieri salvatori își vor îmbunătăți și testa, anual, tehnicile utilizate în misiunile specifice, în cele 9 centre de pregătire și antrenament operaționalizate la nivel național. Pregătirea forțelor de intervenție pentru furnizarea serviciului public de calitate cetățeanului rămâne una dintre principalele preocupări ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Postat luni, 03 aprilie 2017, la ora 14:43

Aprilie 2017
LuMaMiJoViSaDu
      1  2
3 4 5 6 7 8  9
10 11  12 13 14 15 16
17 18  19 20 21  22  23
24  25 26 27  28  29  30
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right